Chec cu mentă ca în Italia

Când am fost la târg în Italia, hotelul unde am stat servea la micul dejun trei feluri de chec cu mentă, cu portocale și cu mere, tare bune. În prima dimineață nici nu le-am dat atenție cum stăteau ele acolo fiecare pe farfuria lui. A doua zi parca îmi era poftă de ceva dulce. Și cel verde mă intriga. Cum poate să fie un chec cu mentă, mă gândeam eu? Nu mai mâncasem niciodata așa ceva. Așa că am luat o feliuță. De la prima mușcătură a fost dragoste la prima vedere! Apoi nu mă mai puteam opri. Seara așteptam să vină odată dimineața, să mănânc chec din ăla bun 😀

Am făcut rost și de rețetă și ajunsă acasă, m-am pus pe treabă. Bineințeles că m-am folosit de JoyPaste Mentă. În rețetă scria ”sirop de mentă” dar de ce să mai cumpăr sirop când aveam JoyPaste Mentă, clar mai puternic în aromă și mai bun.

Sincer a ieșit fix ca în Italia, aromat, umed, nu ai nevoie de o cană de lapte lângă ca să îl poți inghiți!

Eu am folosit tava în care fac cozonacii însiropați, de 25cm lungime.

Ingrediente:
150gr unt sau 170ml ulei (eu am făcut cu unt)
150gr zahăr
3 ouă
1 praf de sare
250gr făină
1 linguriță praf de copt
175gr lapte
2-3 linguri JoyPaste Mentă

Buuuunnnn, treaba e foarte simplă ca să facem chec cu mentă sau cu orice altă aromă vrem, pentru că JoyPaste există în o mulțime de variante și ne dă o mână de ajutor de neprețuit ;). Pregătim tava în care vom coace și pentru asta ori ne folosim de hârtia de copt ori de spray-ul antilipire pentru tăvi. Sincer eu de cand l-am descoperit folosesc hârtie de copt doar atunci când este absolut necesar. Când am de copt un pandișpan, blat sau orice de genul acesta folosesc doar spray antilipire.

Ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei. Batem untul cu zahărul până devine cremos, apoi adăugăm ouăle pe rând și mai batem câteva minute până se încorporează.

Amestecam ingredientele uscate, sarea, făina praful de copt și le adăugăm amestecului de mai sus alternând cu laptele și menta. Adică adaugăm puțin lapte și o lingură de mentă, amestecăm, mai adăugăm o parte din lapte și încă puțină mentă. Bine, puneți JoyPaste după gust, poate la unii vă place să fie mai pregnantă aroma, iar alții vreți să fie mai suavă. De asemenea, în funcție de ce fel de JoyPaste folosiți, se pune mai mult sau mai puțin, pentru că unele sunt mai tari în aromă decât altele. Nu este nevoie de colorant alimentar! Culoarea o dă tot JoyPaste!

Punem într-o tavă de chec de 25cm și coacem 50 minute la 180 grade Celsius. Când e gata îl lăsăm în tavă să se răcească și apoi îl tăiem.

Ca idee, eu zic că acest chec cu mentă merge și pe candy bar-uri, are culoare, are textură super, gust foarte bun. Mă gândesc că ar trebui să meargă și brioșe făcute cu aceasta rețetă. Nu am încercat încă dar vă dau de veste când o fac 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *